Pagina pacientului

Chestionar de satisfactie

 

 

Alte informaţii:
Costul unei zile de spitalizare pentru un insotitor este de 28 RON
Tarif Coplata 10 RON
Tranmiterea bagajelor catre pacienti zilnic intre orele 14-17

 

 

 UNDE APELEZI ATUNCI CAND MEDICUL TĂU DE FAMILIE NU MAI ESTE ÎN PROGRAM (respectiv seara, noaptea, sâmbătă şi duminică şi sărbătorile legale) și ai o problemă de sănătate care nu face obiectul consultațiilor UPU ?

Pentru a veni în întâmpinarea acestor nevoi privind asistenţa medicala primară,  au fost înfiinţate centrele de permanenţă.

–       Servicii gratuite şi nu ai nevoie de bilet de trimitere!!!

CE SUNT?

Centrele de permanență functionează în afara programului de lucru al cabinetelor medicale individuale, în regim de cameră de gardă. Acestea sunt deservite de medicii de familie care asigură astfel, continuitatea asistenței medicale primare.

CE FAC?

Sunt oferite servicii de mică urgență, dar sunt efectuate și tratamente (administrarea tratamentelor injectabile, pansamente, etc.).

CÂND?

Activitatea centrelor din judet se desfășoară după următorul program:

În urban:  în timpul săptămânii între orele 20.00 – 8.00, iar la sfârșit de săptămână și în sărbătorile legale – non stop;

În rural:  intre orele 15.00 – 8.00 și non stop în weekend și sărbătorile legale.

UNDE?

În urban:

  1. Centrul de permanență Clinica Sfântul Anton, str. Aurel Vlaicu nr.8, dr.Rațiu Constantin; tel:0261 713 333
  2. Centrul de permanență Korall, Piata Eroii Revolutiei nr.23, dr.Ando Otto-dr.Holobuțiu Daniela; tel: 0361 412 037
  3. Centrul de permanență Begoniei, str. Begoniei nr. 1/42, dr.Bumbuluț Călin-dr.Szakal: tel: 0361 427 500
  4. Centrul de permanență dr.Dragoș Doina-dr.Botezan Maria Lucia, str. Bobocului UK 30, Micro. 17; tel: 0261 761 811
  5. Centrul de permanență West Medica .dr.Lang Ladislau; tel: 0361 409 222
  6. Centrul de permanență dr. Coica Dorel, dr.Boroș Gheorghe b-dul Lucian Blaga CU8/1; tel: 0261 766 390
  7. Centrul de permanență dr.Bartha Lucia, str.Ioan Slavici nr.8; tel: 0261 715 571

În rural:

    1. Centrul de permanență Turş, Piaţa Eroilor nr. 247,
    2. Centrul de permanență Terebeşti, str. Principală nr.180
    3. Centrul de permanență Pomi, str. Principală nr.124
    4. Centrul de permanență Valea Vinului, str. Principală nr.111
    5. Centrul de permanență Călineşti Oaş, str. Principală nr.440,
    6. Centrul de permanență Supur, Supuru de Jos, str. Principală nr.6