Drepturile pacientului:
1. Pacienţii au dreptul la îngrijirea sănătăţii la cel mai înalt standard, indiferent de statutul social, vârstă, sex, etnie, religie sau convingeri politice;
2. Pacienţii au dreptul la adresabilitate liberă la asistenţa medicală, conform prevederilor legale;
3. Pacienţii au dreptul de a cunoaşte identitatea, statutul profesional şi calificarea celor care asigură serviciul de sănătate;
4. Dreptul de a fi informaţi în legătură cu starea sănătăţii lor, cu procedurile terapeutice propuse, cu diagnosticul şi prognoza afecţiunii;
5. Informaţiile trebuiesc comunicate pacienţilor într-o manieră adecvată capacităţii lor de înţelegere. Dacă pacientul nu vorbeşte limba oficială, trebuie să existe mijloace de traducere.
6. Dreptul de a fi informat şi de a lua o decizie referitoare la efectuarea unor activităţi de cercetare/învăţământ care implică persoana sa;
7. După ce au fost informaţi asupra tratamentului pacienţii au dreptul să-l accepte sau să-l refuze;
8. Când pacienţii sunt incapabili să-şi exprime voinţa şi este necesară intervenţia medicală de urgenţă consiţământul poate fi presupus dacă nu există elemente exprimate anterior de pacient, care să ateste refuzul consiţământului.
9. În cazul pacienţilor fără discernământ consiţământul este exprimat în scris de aparţinătorul sau reprezentantul legal.
10. Pacienţii au dreptul de a fi informaţi asupra facilităţilor de care dispune spitalul pentru asistenţă personală, siguranţa şi confortul său;
11. Dreptul pacientului la intimitate şi la confidenţialitatea tuturor informaţiilor legate de afecţiunea sa;
12. Pacienţii cu indicaţii speciale, au dreptul de a avea în apropiere şi de a participa la îngrijirea lor, o rudă sau o persoană apropiată pe durata spitalizării lor;
13. Pacienţii au dreptul de a fi vizitaţi cu condiţia respectării programului de vizită stabilit de conducerea spitalului şi de fiecare secţie în funcţie de specificul său;
14. Pacienţii au dreptul să primească la cerere servicii religioase;
15. Dreptul la continuitatea îngrijirilor.
16. Bolnavii care necesită investigaţii sau consultaţii suplimentare pot beneficia de aceste servicii.
17. Pacienţii au dreptul de a li se examina şi rezolva plângerile într-o manieră justă, eficientă, promptă şi de a fi informaţi asupra rezultatului.
Obligaţiile pacientului:
1. Bolnavii internaţi sunt obligaţi să poarte pe durata internării ţinuta regulamentară de spital;
2. Este interzisă circulaţia bolnavilor în alte secţii decât cele în care sunt internaţi, cu excepţia cazurilor care necesită investigaţii;
3. Bolnavii internaţi nu pot părăsi unitatea sanitară în ţinuta de spital, fiind interzisă circulaţia pe străzi sau în parcuri în astfel de ţinută;
4. Este interzis consumul de băuturi alcoolice şi fumatul în incinta spitalului;
5. Bolnavii internaţi sunt obligaţi să respecte regulamentul de ordine interioară al spitalului şi al secţiei;
6. Pacienţii sunt datori să respecte unitatea sanitară, personalul medical şi de îngrijire precum şi pe ceilalţi pacienţi;
7. Respectarea ordinei şi liniştii, păstrarea curăţeniei în saloane, sala de mese, coridoare;
8. Nu se permite tulburarea liniştei, degradarea mobilierului şi bunurilor din dotarea secţiei şi spitalului;
9. Introducerea si folosirea în instituţie de aparatură audio-vizuală este posibilă numai cu acordul medicului şef de secţie.